0

MĂDUVA SPINĂRII

MĂDUVA SPINĂRII

 

Localizarea, morfologia şi particularităţi structurale ale măduvei spinării

 

Localizarea

-    Măduva Spinării este localizată în canalul vertebral (***format prin suprapunerea orificiilor vertebrale), pe care nu îl ocupă în întregime;

-    ea se întinde de la gaura occipitală – C1 – până la vertebra L2 (***faptul că măduva îşi are limita inferioară în dreptul vertebrei L2 se explică prin ritmulde creştere a coloanei vertebrale, mai rapid decât cel de creştere a măduvei) ;

-    măduva se termină cu conul medular, prelungindu-se cu filum terminale (***până în dreptul vertebrei coccigiene 2), aceasta, împreună cu rădăcinile oblice şi alungite ale nervilor spinali (lombari şi sacrali) formează coada de cal.

 

Morfologia

Are formă cilindrică puţin turtită antero-posterior, lungimea între 43-45 cm. Prezintă două umflături (cervicală şi lombară), responsabile de inervaţia membrelor (superioare şi, respectiv, inferioare).

 

Particularităţile structurale

-    substanţa cenuşie este dispusă în interior, iar cea albă în exterior. Substanţa cenuşie conţine corpuri neuronale şi fibre amielinice, iar substanţa albă fibre mielinice grupate în fascicule;

-    substanţa cenuşie are forma literei H şi prezintă: două coarne posterioare (lungi şi subţiri, cu rol senzitiv), două coarne anterioare [1](scurte şi groase, cu rol motor), două coarne laterale, la nivel toracic şi lombar (cu rol vegetativ). Bara transversală a H-ului poartă numele de substanţă intermediară (*** comisura cenuşie), fiind străbătută de canalul ependimar care conţine lichid cefalorahidian (LCR) (***şi care în sus se dilată şi la nivelul trunchiului cerebral formează ventriculul IV). În substanţa intermediară se află neuroni visceromotori şi viscerosenzitivi.

-    substanţa reticulată este dispusă sub formă de insule de celule aşezate în jurul canalului ependimar, între cornul lateral şi baza cornului posterior.

-    substanţa albă este dispusă la exteriorul măduvei, fiind formată din trei perechi de cordoane: două posterioare, două anterioare şi două laterale. Ele sunt formate din fascicule ascendente, descendente şi de asociaţie.

 maduva spinarii

Meningele

-    organele SNC-ului sunt acoperite de sistemul meningian, format din trei membrane, care se succed de la interior spre exterior, astfel: piamater, arahnoida şi duramater.

-    spaţiul cuprins între arahnoidă şi piamater conţine lichid cefalorahidian, care amortizează şocurile produse asupra SNC-ului în timpul activităţilor motorii.

Lichidul cefalorahidian îndeplineşte rol de protecţie a ţesutului nervos; constituie o barieră în calea pătrunderii în ţesutul nervos a unor substanţe dăunătoare din sângele circulant.

 

*** faţa anterioară prezintă fisura mediană anterioară. Lateral, se află şanţurile antero-laterale pe unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali. Faţa posterioară prezintă şanţul median posterior, şanţurile intermediare, care delimitează fasciculele Goll şi Burdach, şi şanţurile postero-laterale pe unde pătrund rădăcinile posterioare ale nervilor spinali.

NERVII SPINALI

 

Nervii spinali aparţin sistemului nervos somatic periferic. El constituie căile de conducere a impulsurilor nervoase (receptori – centrii nervoşi medulari – organul efector).

Nervii spinali sunt MICŞTI, în număr de 31 de perechi:

-    8 cervicali;

-    12 toracali;

-    5 lombari;

-    5 sacrali;

-    1 coccigian.

 

Ei sunt dispuşi simetric de o parte şi de alta a măduvei şi metameric.

 

Nervul spinal este format din două rădăcini, trunchi şi ramuri.

 

Rădăcina posterioară, senzitivă, are pe traiectul ei un ganglion spinal, în care se găsesc neuronii (*** neuroni pseudounipolari) de origine pentru fibrele senzitive – neuroni somatosenzitivi şi viscerosenzitivi. Prelungirile periferice ale neuronilor menţionaţi ajung la structurile receptoare, iar cele centrale intră în măduva spinării.

 

Rădăcina anterioară, motorie, conţine fibre motorii, axoni ai neuronilor din coarnele medulare (anterior şi lateral). – conţine axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al măduvei şi axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral.

 

Trunchiul nervului spinal rezultă din unirea celor două rădăcini, înainte de a părăsi canalul vertebral. Conţine fibre: senzitive, motorii (somatice şi vegetative) – este mixt. După ieşirea din canalul vertebral, trunchiul se divide în patru ramuri: ventrală, dorsală, comunicantă albă şi meningiană, care sunt mixte. ***Prin a cincea ramură, comunicanta cenuşie, fibra vegetativă simpatică postganglionară intră în nervul spinal

 

Ramura dorsală se distribuie tegumentului şi muşchilor din regiunea posterioară a trunchiului.

 

Ramura ventrală conţine fibre nervoase: somatosenzitive şi somatomotorii, care se distribuie la tegumentul şi muşchii din partea anterolaterală a trunchiului şi a membrelor şi visceromotorii (postganglionare simpatice). Aceste ramuri sunt mixte şi se distribuie metameric la nivelul regiunii toracice, formând cele 11 perechi de nervi intercostali somatici, iar în rest, participă la formarea plexurilor nervoase somatice (cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian).

 

Ramura comunicantă albă conţine fibre nervoase: viscerosenzitive şi preganglionare simpatice mielinice, cu originea în neuronii visceromotori dintr-un centru vegetativ, din cornul lateral medular. Ele ajung la ganglionul paravertebral simpatic, unde majoritatea fibrelor fac sinapsă. Un număr redus de fibre trec prin ganglion fără sa facă sinapsă, fiind cele care alcătuiesc nervii splanhnici, formaţi din fibre preganglionare simpatice.

 

Ramura meningiană conţine fibre viscerosenzitive (care se desprind din trunchiul nervului spinal) şi vasomotorii, care provin din ramura comunicantă cenuşie. Ele inervează meningele spinal şi vasele de sânge de la acest nivel.

 

Ramura comunicantă cenuşie realizează legătura dintre ganglionul paravertebral şi trunchiul nervului spinal. Ea conţine fibre postganglionare simpatice amielinice, cu originea în ganglionul amintit. Acestea inervează muşchii netezi ai firului de păr, ai glandelor sudoripare şi sebacee, precum şi ai peretelui vascular.

 

FUNCŢIILE MĂDUVEI SPINĂRII

 

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii: reflexă şi de conducere a impulsurilor nervoase.

 

Funcţia reflexă.

La baza activităţii sistemului nervos stau actele reflexe.

 

Actul reflex este răspunsul fiziologic la stimulii care acţionează asupra unui câmp receptor.

Substratul anatomic al actului reflex îl constituie arcul reflex care cuprinde:

-    calea aferentă, constituită din prelungirile periferice (ajung la receptori) şi centrale (spre centrii nervoşi medulari) ale neuronilor senzitivi, cu originea în ganglionul spinal;

-    centrii reflecşi primesc informaţii de la receptori, le prelucrează şi generează impulsuri nervoase;

-    calea eferentă este formată din axonii neuronilor somato- sau visceromotori cu originea în coarnele (anterior şi lateral) măduvei spinării. Fibrele eferente se îndreaptă spre organul efector, somatic sau vegetativ.

 

În centrii nervoşi din măduva spinării se închid arcurile reflexe somatice şi vegetative.

 

Reflexele somatice medulare se clasifică după numărul de sinapse din arcul reflex în:

-    monosinaptice (reflex bicipital, tricpital, rotulian, ahilian);

-    polisinaptice (reflex de flexie).

 

În concluzie: arcul reflex monosinaptic este format din doi neuroni; perioada de latenţă este foarte scurtă, deci arcul reflex se realizează pe căi rapide de conducere şi nu iradiază.

 

Reflexele polisinaptice. Reflexul de flexie este un reflex de apărare, provocat de un agent nociv (atingerea de un obiect fierbinte, înţepătură, curent electric), care stimulează receptorii durerii (terminaţiile nervoase libere din tegumentul mâinii, spre exemplu). El constă într-o contracţie musculară bruscă, ce permite îndepărtarea mâinii de agentul nociv.

În concluzie: arcul reflex polisinaptic include un număr variabil de neuroni intercalari, situaţi între neuronul somatosenzitiv şi cel somatomotor; perioada de latenţă este mai lungă şi se supune legii iradierii.

 

REFLEXE SOMATICE

Tipuri

Reflexe MONOSINAPTICE      (de întindere)

Reflexe POLISINAPTICE         (de flexie)

Număr de neuroni

2

Cel puţin 3

Tipuri de neuroni

Senzitiv şi motor

Senzitiv, intercalari, motor

Timp de latenţă

Foarte scurt

Lung

Grad de iradiere

Strict limitate – nu iradiază

Iradiază diferit, în funcţie de intensitatea excitantului

Receptori specifici

proprioceptori

Exteroceptori, proprioceptori

Exemple

Rotulian, ahilean, bicipital, tricipital, Babinski, abdominal, plantar.

De apărare, executate prin flexie.

 

 

 

 

 

*** principalele reflexe spinale somatice sunt reflexe miotatice şi nociceptive, dar şi reflexul de mers.

Reflexele miotatice – contracţia bruscă a unui muşchi ca răspuns la întinderea tendonului său. Reflexul se pune în evidenţă lovind cu un ciocan de cauciuc tendonul muşchiului. În mod curent, aceste reflexe se cercetează la nivelul tendonului lui Achile (reflex achilean) şi la tendonul de inserţie a muşchiului cvadriceps pe gambă (reflexul rotulian). Reflexe miotatice sunt monosinaptice. Receptorii sunt reprezentaţi de proprioceptorii musculari – fusurile neuromusculare. Reflexele miotatice au rol în menţinerea tonusului muscular şi a poziţiei corpului.

Reflexele nociceptive constau în retragerea unui membru ca răspuns la stimularea dureroasă a acestuia. Acestea sunt reflexe de apărare – reflexe polisinaptice.

Reflexul de mers. Mişcările ritmice de păşire, caracteristice unui membru, constau în flexia către anterior a acestuia, urmată de extensia către posterior. Flexia apare din nou şi ciclul se reia. Aceste alternanţe se realizează prin activitatea circuitelor neuronale de inhibiţie reciprocă, create între neuronii spinali ce contractă muşchii agonişti şi cei ce contractă muşchii antagonişti.

 

Reflexele vegetative sau autonome sunt simpatice şi parasimpatice.

 

Neuronii visceromotori simpatici din substanţa intermediară a măduvei spinării sunt grupaţi într-un nucleu în formă de coloană lungă, el fiind cel care determină formarea cornului lateral. Neuronii viscerosenzitivi se află tot în substanţa intermediară, între canalul ependimar şi nucleul amintit, de asemenea într-o coloană, dar mai scurtă decât prima.

 

Neuronii visceromotori ai parasimpaticului sacral sunt mai puţin numeroşi; ei se află în nucleul parasimpatic, cuprins în măduva sacrală, între segmentele S2 şi S4.

 

Nr. crt.

Denumirea reflexului

Centrul

Tipul reflexului

Pupilodilatator Măduva cervicotoracală Reflex simpatic
Cardioaccelerator Măduva cervicotoracală Reflex simpatic
Vasoconstrictor Măduva cervicotoracolombară Reflex simpatic
Sudoral Măduva cervicotoracolombară Reflex simpatic
Motilitatea gastrointestinală Măduva toracolombară Reflex simpatic
Micţiune Măduva lombară Reflex simpatic
Defecaţie Măduva lombară Reflex simpatic
Sexual Măduva lombară Reflex simpatic
Micţiune Măduva sacrală Reflex parasimpatic
Defecaţie Măduva sacrală Reflex parasimpatic
Sexual Măduva sacrală Reflex parasimpatic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SISTEMUL NERVOS

 

A. SISTEMUL NERVOS CENTRAL (ax cerebrospinal sau nevrax)

MĂDUVA SPINĂRII

ENCEFAL

Trunchi cerebral

  • bulb rahidian
  • puntea lui Varolio
  • mezencefal

 

Cerebel

 

Diencefal

  • talamus
  • hipotalamus
  • metatalamus
  • subtalamus
  • epitalamus

 

Emisfere Cerebrale

 

B. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

NERVI

Cranieni

  • senzitivi
  • motori
  • micşti

 

Spinali

  • micşti

 

GANGLIONI

Spinali şi omologii lor cranieni

Vegetativi

  • laterovertebrali
  • previscerali
  • intramurali

 

 

 

 

 

 

Receptorul – structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variaţii de potenţial gradate proporţional cu intensitatea stimulului; la nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos.

 

-       celule epiteliale diferenţiate şi specializate în celule senzoriale;

-       corpusculi senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive şi terminaţii nervoase dendritice (proprioceptorii, receptorii tegumentari);

-       terminaţiile butonate ale dendritelor (neuronul receptorului olfactiv, receptorii dureroşi).

 

În funcţie de tipul excitantului:

-       mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia;

-       termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură;

-       nociceptori (receptori ai durerii) – detectează leziuni tisulare;

-       receptori electromagnetici – detectează lumina de la nivelul retinei;

-       chemoreceptori – detectează gustul/mirosul/nivelul oxigenului în sângele arterial/concentraţia dioxidului de carbon şi a altor substanţe;

 

În funcţie de provenienţa stimulului:

-       exteroceptori – primesc stimuli din afara organsimului;

-       interoceptori (visceroceptori) – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori).

 

În funcţie de tipul de senzaţie:

-       proprioreceptori – informează despre poziţia corpului şi permit controlul mişcării;

-       receptorii cutanaţi – includ receptorii pentru presiune, tact, vibraţii, cald, rece, durere;

-       receptorii simţurilor speciale – văz, auz, echilibru.

 

În funcţie de tipul de energie pe care o prelucrează:

-       chemoreceptori (nociceptorii sunt consideraţi ca făcând parte din această categorie, deoarece sunt stimulaţi de substanţe chimice eliberate de celulele distruse);

-       fotoreceptori ex. celulele cu con şi bastonaş;

-       termoreceptori;:

-       mecanoreceptori.


[1] Conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni alfa şi neuroni gamma, a căror axoni formează rădăcina ventrală a nervilor spinali. Axonul neuronului alfa ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă specială neuroefectorie, numită placă motorie, în timp ce axonul neuronului gamma ajunge la porţiunea periferică a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular.

[2] Ţesut conjunctiv, avsacular.

0

ANALIZATORUL OLFACTIV

Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoaare la proprietatile chimece ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.

Segmentul receptor 

Este format din epiteliul olfactiv constituit din celule receptoare (chemorecep tori de distanta)si din celule de sustinere incluse in mucoasa olfactiva.

Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2—3 cm2 si este dispusa in regiunea superioara a foselor nazale . Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6—8 cili olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat de celulele glandulare ale  mucoasei  olfactive.

Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.

Inflamarea mucoasei nazale in afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

 Segmentul de conducere.

 Axonii  neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii, strabat inmanunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand nervii olfactivi cu traseu pana la bulbiiolfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezinta deutoneuronii  caii  olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec in bulbul contralat,  iar cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se  proiecteaza in cortex.

Segmentul central

Este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de proiectie primara a aferentelor olfactive.

nasul

 

 

 

analizatorul olfactiv

0

ANALIZATORUL KINESTEZIC

Analizatorul kinestezic informeaza SNC despre pozitia si miscarea in spatiu ale corpului si ale segmentelor sale, precum si despre gradul de contractie a muschilor. Pe baza acestor informatii, prelucrate de centrii nervosi superiori, apar senzatiile posturale si de miscare si se elaboreaza comenzi care determina tonusul muscular si contractiile musculare adecvate diferitelor miscari.

 Segmentul periferic 

Analizatorului kinestezic este constituit din proprioceptori situati in muschi, ten­doane, aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru.

receptorii kinestezici

Organele tendinoase Golgi sunt sti­mulate de cresterea tensiunii in tendoane, determinata de contractia musculara.

Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitata asupra formatiunilor structurale in care se gasesc. Ei sunt sensibili la miscari rapide si la vibratii.

 Terminatiile nervoase libere din articulatii si muschi sunt numai receptori ai durerii si nu proprio­ceptori.

Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neu­romusculare . Acestia sunt constituiti din grupe de 5—10 fibre intrafusale, cu rol senzitivo-motor, situate intre fibrele musculare obisnuite (extrafusale) si paralel cu acestea. Extremitatile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe tendoane si fibre extrafusale sau numai pe fibre extrafusale. O fibraintrafusala are extremitati stri­ate contractile si o portiune centrala necontractila, mai voluminoasa, cu mai multi nuclei si fara miofibrile.

Inervatia senzitiva a fusului este formata din termi­natii primare spiralate, situate in zona centrala, si ter­minatii secundare, fibre „in buchet”, situate la extre­mitatile zonei centrale. Terminatiile primare, cu conducere rapida, sunt stimulate de gradul de intindere al muschiului.

Inervatia motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este reprezentata de fibre nervoase cu originea in neuronii motori gama medulari, spre deosebire de fibrele extrafusale care sunt inervate de neuronii motori alfa medulari.

 Segmentul de conducere este reprezentat de:

— caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive inconstiente, care deservesc activitatea reflexa de contractie tonica a muschilor (au fost studiate la functiile maduvei);

— caile sensibilitatii proprioceptive constiente, reprezentate de fasciculele spinobulbare, la care se adauga aferente cerebelo-corticale.

Segmentul central

Il reprezinta ariile senzitivomotorii corticale, care marginesc santul central, unde are loc analiza informatiilor aduse pe caile sensi­bilitatii proprioceptive constiente si transformarea lor in senzatii si actiuni motorii tonice corective.

0

ANALIZATORUL CUTANAT

Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin reactiile adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii tactile, termice si dureroase.

Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm, derm si hipoderm.

— Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se afla melanocite, care secreta melanina, cu rol în pigmentarea pielii. Acesta nu este vascularizat, hranirea lui făcându-se prin osmoză.

— Dermul este un tesut conjunctiv dens. La con­tactul cu membrana bazala prezinta papile dermice. Stratul profund este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice prezente aici.

Papilele dermice sunt niste ridicături tronconice, fiind evidente la nivelul degerelor. Acestea dau amprentele digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor dermice digitale, caracteristice fiecarui individ.

— Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride, rezerva de grasime subcutana a organismului.

Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.

In piele se afla productiile acesteia: parul cu mus­chii erectori, glandele sebacee si sudoripare, precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.

pielea

Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele sudoripa­re), de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala), de depozitare a lipide­lor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.

Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care produc deformari usoare ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai pro­nuntata prezinta zonele paroase, pulpa degetelor si buzele.

Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt situati in pro­funzimea tegumentului.

Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simul­tan sunt receptionate numai daca distanta dintre punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare tactila.

Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece sunt mai numerosi decat cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei excitate si de diferenta de temperatura dintre tegument si excitant.

Sensibilitatea dureroasadeterminata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta mai intens la nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se manifesta o mare capacitate de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni. Durerea viscerala poate fi determinata si de distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari in viscere, motiv pentru care durerea viscerala nu se poate localiza precis.

Datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si viscerale, durerea somatica este insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac, secretie sudorala), iar durerea viscerala este insotita de reflexe somatice (contractia musculaturii abdominale).

receptorii din piele

Segmentul de conducere. 

Caile aferente au fost descrise la functia de conducere a maduvei si la nervii cranieni. In cazul fasciculelor spinobulbare, axonilor deutoneuronilor din bulb li se alatura si fibrele senzitive ale trigemenului (V).

 Segmentul central

 Al analizatorului cutanat este localizat in girusul postcentral din lobul parietal (ariile somestezice). Proiectiile tactila, termica si dureroasa dintr-o anumita regiune a corpului se amesteca in aceeasi zona a scoartei de pe emisfera opusa.

Pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii care permit recunoasterea dimensiunilor, formei, greutatii si consistentei unui corp, a vibratiilor, a diferentelor de temperatura si a unor agenti nocivi. Pe aceasta baza se pot elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reactia de adaptare a organismului. Analizatorul cutanat, impreuna cu analizatorul kinestezic, asigura determinarea pozitiei si deplasarii unor segmente corporale in raport cu altele.

0

NERVII CRANIENI

Există 12 perechi de nervi cranieni care pot fi:

  • SENZITIVI: I, II, VIII
  • MOTORI: III, IV, VI, XI, XII
  • MICȘTI: V, VII, IX, X
  • Au și fibre PARASIMPATICE : III, VII, IX, X

1. Perechea I–>OLFACTIVI- sunt nervi senzitivi.

  • fibrele senzitive inervează mucoasa olfactivă din cavitatea nazală

nervul_olfactiv

nervul_olfactiv

 

 

 

 

 

 

2. Perechea II–>OPTICI- sunt nervi senzitivi.

  • fibrele senzitive inervează  retina.

nervul_optic

 

 

 

 

 

 

 

3. Perechea III–> OCULOMOTORI-sunt nervi motori ce prezintă și fibre parasimpatice.

  • fibrele motorii au originea în nucleul motor situat în  mezencefal;
  • fibrele parasimpatice au originea în nucleul accesor al nervului III situat tot în mezencefal
  • originea aparentă se afla în spațiul dintre picioarele pedunculilor cerebeloși.
  • fibrele motorii inervează : mușchiul drept intern, superior si inferior, oblicul inferior al globului ocular și mușchiul ridicător al pleoapei.
  • fibrele parasimpatice invervează: mușchiul sfincter al irisului și fibrele circulare ale mușchiului ciliar.

nervul_oculomotor_somatica

nervul_oculomotor_vegetativ

 

 

 

 

 

 

4. Perechea IV–> TROHLEARI- sunt nervi motori.

  • fibrele motorii au originea în nucleul nervului situat în mezencefal;
  • originea aparentă se află pe fața posterioară a trunchiului cerebral sub lama cvadrigemină.
  • inervează mușchiul oblic superior

nervul_trohlear

 

 

 

 

 

 

5. Perechea V–> TRIGEMENI- sunt nervi micști.

  • fibrele senzitive au primul neuron (protoneuronul) în ganglionul de pe traseul nervului iar al doilea neuron (deutoneuron) în nucleii trigeminali din trunchiul cerebral.
  • fibrele motorii au originea în nucleul nervului din punte
  • originea aparentă se află pe fața anterioară a punții
  • fibrele senzitive inervează pielea feței și dinții
  • fibrele motorii inervează mușchii masticatori

nervul_trigemen_orig_reala

nervul_trigemen_distrib_ram-1   

 

 

 

 

 

 

 

 6. Perechea VI–> ABDUCENS- sunt nervi motori

  • fibrele motorii au originea în punte
  • originea aparentă se află în șanțul bulbo-pontin.
  • fibrele motorii inervează mușchiul drept extern al globului ocular

nervul_abducens

 

 

 

 

 

 

7. Perechea VII–> FACIALI- sunt nervi micști care au și fibre parasimpatice.

  • fibrele motorii au originea în nucleul motor din punte
  • fibrele gustative au primul neuron în ganglionul geniculat iar al doilea neuron în nucleul solitar din bulb
  • fibrele parasimpatice au originea în nucleul salivator  și lacrimal superior din punte
  • originea aparentă se află în șanțul bulbo-pontin
  • fibrele motorii inervează mușchii mimici
  • fibrele gustative inervează papilele gustative din 2/3 anterioară a limbii
  • fibrele parasimpatice inervează glandele salivare submandibulare si sublinguale.

nerv7_comp_somatomotorie_muschii_mimicii

nerv7_distributia_rmurilor

 

 

 

 

 

 

nerv7_origini

 

 

 

 

 

 

8. Perechea VII–> ACUSTICOVESTIBULARI- sunt nervi senzitivi

  • ramura acustică inervează receptorii auzului ( organul Corti)
  • ramura vestibulară inervează receptorii echilibrului ( maculele otolitice și crestele ampulare)
  • originea aparentă se află în șanțul bulbo-pontin

nerv8_origini

nerv_acusticovestibular_comp_auditiva

 

 

 

 

 

 

9. Perechea IX–> GLOSOFARINGIENI- sunt nervi micști care au și fibre parasimpatice

  • fibrele motorii au originea în nucleul ambiguu din bulb
  • fibrele senzoriale au primul neuron în ganglionul de pe traseul nervului iar al doilea neuron în nucleul solitar din bulb
  • fibrele parasimpatice au originea în nucleul salivator inferior din bulb
  • originea aparentă se află în șanțul retroolivar
  • fibrele motorii inervează musculatura faringelui
  • fibrele senzoriale  culeg excitațiile gustative din treimea posterioară a limbii
  • fibrele parasimpatice inervează glandele parotide

nerv9_ramuri

nerv9_origini

 

 

 

 

 

 

nerv9_comp_senzitiva

 

 

 

 

 

 

10. Perechea X–> VAGI- sunt nervi micști care au și fibre parasimpatice

  • fibrele motorii au originea în nucleul ambiguu din bulb
  • fibrele senzoriale au primul neuron în ganglionul de pe traseul nervului iar al doilea neuron în nucleul solitar din bulb
  • fibrele parasimpatice au originea în nucleul dorsal al vagului din bulb
  • originea aparentă se află în șanțul retroolivar
  • fibrele motorii inervează musculatura laringelui și faringeleui
  • fibrele senzoriale  culegeg excitațiile gustative de la baza. rădăcinii limbii
  • fibrele parasimpatice inervează organele din torace și abdomen.

nerv_vag_comp_vegetativa

nerv_vag_comp_somatomotorie

 

 

 

 

 

 

nerv_vag_comp_senzoriala

nerv_vag_comp_senzitivo_senzoriala

 

 

 

 

 

 

11. Perechea XI–> ACCESORI- sunt nervi motori

  • prezintă o ramură  bulbară cu originea în nucleul ambiguu din bulb
  • originea aparentă  se află în șantul retroolivar
  • prezintă o ramură spinală cu originea în cornul anterior al măduvei cervicale
  • originea aprentă se află în șantul lateral anterior din măduva cervicală  superioară
  • ramura internă inervează  mușchii laringelui
  • ramura externă inervează  mușchii sternocleidomastoidian și trapez.

nerv_cranian_11

 

 

 

 

 

 

12. Perechea XII–> HIPOGLOȘI- sunt nervi motori

  • fibrele motorii au originea  în nucleul motor din bulb
  • originea aparentă se află în șanțul preolivar
  • fibrele motorii inervează musculatura limbii.

nerv_cranian_12

 

0

ANALIZATORUL VIZUAL

Organele se șimț sunt formațiuni anatomice care au rolul de a recepționa un stimul specific și de al transforma în impuls nervos.

!!! La nivelul organelor de simț nu se formează senzații; senzațiile se formeaza la nivelul scoarței cerebrale ( emisferelor cerebrale)

OCHIUL

- recepționează razele luminoase;

-vederea furnizează informații despre forma obiectelor, dimensiunea sau culoarea lor.

  • LOCALIZARE

- ochii  se găsesc în niște cavități osoase numite orbite;

- cei 6 mușchi extrinseci ai globului ocular ( drept superior, drept inferior, drept intern, drept extern, oblic superior și oblic inferior ) asigură mișcarea globului ocular în orbite;

-nervii optici.

musciiextrinseci_ochi

  • ALCĂTUIREA

A.GLOB OCULAR

-formă sferică

- diametrul antero – posterior = 2,5 cm

- greutatea = 6 g

 - este alcatuit din 3 tunici dispuse concentric și din medii transparente.

–> TUNICILE GLOBULUI OCULAR<–

1) SCRELOTICA  (tunica externa)

“albul ochiului”

- culoare: alb – sidefie

- opacă

- fibroasă

- rol protector

- în partea anterioară prezintă corneea transparenta 

- ușor bombată

2) CORIODA (tunica medie)

- culoare: brun – închisă

- bine vascularizată

- rol în hrănirea globului ocular și menținerea unei temperaturi constante la nivelul

ochiului

- spre partea anterioară coroida se îngroașă formând corpul ciliar

- corpul ciliar este format din :  - procesele ciliare (gheme de capilare care secretă umoarea

apoasă)

- mușchii ciliari (modifică curbura cristalinului)

- anterior coroida prezinta irisul - ,,floarea ochiului”

- este un mușchi neted alcatuit din fibre musculare circulare

și radiare care regleaza diametrul pupilar

- are culoare verde, albastru, negru sau maron  în cazuri rare culoarea violet

- prezintă în centru pupila = orificiul prin care patrunde

lumina

3) RETINA (tunica interna)

- are origine nervoasa

- este sensibilă la lumină

- acoperă 2/3 din coroida

- fină, transparentă

- pe retină se găsesc : - pata galbenă (locul unde se formează cea mai clară imagine)

pata oarbă, care nu conține receptori și corespunde locului pe unde

nervul optic  parăsește globul ocular.

ochiul uman

Structura retinei:

-stratul extern (pigmentar)  - așezat către coroidă

- celule epiteliale ce conțin melanină și depozitează vitamina A

- stratul intern este alcătuit din:

a) - stratul celulelor cu con si bastonaș - (fotoreceptorii)

- sunt neuroni modificați  care prezintă prelungiri sub forma de con / bastonaș

1.1 celulele cu con :  - au rol în vederea diurnă  și  cromatică (perceperea culorilor)

- sunt în număr de  5 – 7 milioane

- se găsesc în numărmai mic la periferia retinei, sunt mai numeroase în

                                                centrul acesteia                                  

- în pata galbenă (macula lutea) care prezinta  în  centrul  ei o

depresiune numită foveea centralis se gasesc numai  celule cu con

- in foveea centralis acuitatea vizuala este maxima

- conțin un pigment  iodopsina (care este mai puțin sensibilă la

lumină față de rodopsină)

                                              - există 3 tipuri de celule cu con: roșu, verde și albastru

1.2 celulele cu bastonas:   - au rol in vederea  nocturnă

                                                     - nu dau detalii asupra obiectelor și culorilor lor       

                                                      - sunt mult mai numeroase decât celulele cu con (125-130 milioane)

- sunt mai numeroase la periferia retinei, mai puține în centrul

acesteia, lipsesc în pata galbenă

- conțin un pigment numit  rodopsină  (purpur retinian) - foarte sensibil la

lumină

-  atât rodopsina, cât și iodopsina conțin vitamina A

b) - stratul neuronilor bipolari

c) - stratul neuronilor multipolari (axonii lor formează nervul optic)

retina

MEDIILE TRANSPARENTE

- alcătuiesc aparatul optic al globului ocular (sistemul dioptric)

1. corneea: - partea anterioara a scleroticii

                    - transparentă

- avasculară (fară vase de sânge)

- bogat inervată

2cristalinul : - lentila biconvexă (convergentă)

- situat înapoia irisului și anterior corpului vitros (umorii sticloase)

- este legat printr-un ligament circular de corpul ciliar

-  transparent și flexibil

- sub acțiunea mușchiului ciliar își modifică curbura, intervenind în

procesele de acomodare (concentrează imaginea pe retină)

- separă camera anterioară a ochiului de camera posterioară

3. umoarea apoasa: – are compoziție asemanatoare cu a lichidului cefalorahidian

- secretată de procesele ciliare (ghemuri de capilare)

- se găsește între cornee și cristalin (camera anterioară)

4. umoarea sticloasa (= vitroasă = vascoasă) = corp vitros:

- substanță gelatinoasă, transparentă care menține forma sferică a

globului  ocular

- se gasește între cristalin și retină (camera posterioară)

segment_anterior_ochi

B.Organele anexe ale globului ocular

 - asigură protecția și mobilitatea globului ocular

 Organe de protectie:

–>pleoapele: – 2 cute (pliuri) ale pielii

- captușite de o membrană fină, subțire, transparentă numită conjunctivă

–>conjunctiva: - captușește pleoapele și se întinde și la suprafața globului ocular, învelind sclerotica

până la cornee                   

- este bine vascularizată

–>sprâncenele: – rol in oprirea sudorii

–>genele: – opresc particulele de praf

–>glandele lacrimale: – situate în unghiul extern al globului ocular

- secretă lacrimile cu rol în îndepartarea impurităților si în menținerea umedă

a suprafeței globului ocular

- lacrimile sunt eliminate printr-un canal aflat în legatură cu fosele nazale

- in compoziția chimică a  lacrimilor se gaseste lizozim (substanta aflată și în

salivă)  cu rol în distrugerea microbilor .

anexele-ochiului

 

Segmentul de conducere

Primul neuron al caii optice este reprazentat de celulele bipolare din retina. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare.

Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene. Axonii lor formeaza nervii optici.  Fibrele acestora se incruciseaza partial in chiasma optica,apoi continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron.

Al treilea neuron se afla în metatalamus în corpii geniculati laterali ( extern).

Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala.

Segmentul central

 Este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o parte si de alta a scizurii  calcarine, unde se afla aria optica primara. In jurul acesteia exista zona de asociatie vizuala, care determina  realizarea notiunii de spatiu, necesara in orientare  si recunoastere si asigura memoria vizuala.

Centrul vazului

3

SISTEMUL MUSCULAR

Reprezintă totalitatea mușchilor scheletici sau striați din organism.

A. MUSCULATURA CAPULUI cuprinde:

-mușchii mimici

-mușchii cutanați grupați în jurul orificiilor orbitale, nazale și orificiul bucul ( orbicularul buzelor)

-mușchii masticatori (maseteri și temporali)

-mușchii limbii

-mușchii extrinseci ai globului ocular.

B. MUȘCHII GÂTULUI cuprind :

- sternocleidomastoidian

-pielosul gâtului

- mușchii hioidieni

C. MUSCULATURA TRUNCHIULUI cuprinde :

a) Mușchii spatelui și ai cefei: trapez și marele dorsal

b) Mușchii toracelui: pectorali, dințați, intercostali și diafragma.

c) Mușchii abdomenului: drept abdominal și oblici.

D. MUȘCHII MEMBRUlUI SUPERIOR cuprinde:

a) Mușchii umărului: deltoidul

b) Mușchii brațului: biceps și triceps brahial.

c) Mușchii antebrațului: pronatori și supinatori ai antebrațului, flexori și extensori ai degetelor și mușchii mâinii.

E. MUȘCHII MEMBRULUI INFERIOR cuprinde:

a) Mușchii fesieri

b) Mușchii coapsei: croitor, cvadriceps femural, biceps femural, aductori ai coapsei.

c) Mușchii gambei: gastronecmian, pronatori și supinatori ai piciorului, flexori și extensori.

Muschii

TIPURI DE CONTRACȚII

a) Contracția IZOMETRICĂ- lungimea mușschiului rămâne constantă doar tensiunea acestuia se modifică. Este caracteristică musculaturii posturale. Nu se realizeaza un lucru mecanic ci numai căldură.

b) Contracția IZOTONICĂ-lungimea mușchiului se medifica însă tensiunea rămâne constantă. Se produce lucru mecanic ( mișcare).Este caracteristică majorității mușchilor scheletici.

c) Contractia AUXOTONICĂ- este contracția în care variază atât lungimea, cât și tensiunea mușchiului.

PROPRIETĂȚILE MUȘCHILOR

  1. ELASTICITATEA. Reprezină proprietatea mușschiului striat scheletic de a reveni la forma inițiakă, după încetarea acțiunii forței care a determiant extensia sa.
  2. PLASTICITATEA. reprezintă proprietatea mușchilor netezi vișcerali de a-și mentine constantă tensiunea la diferite grade de distensie.
  3. EXCITABILITATEA. Reprezintă proprietatea mușchiului de a răspunde unui stimul de natură fizică, chimică, electrică sau in situ.
  4. CONTRACTILITATEA. Reprezintă proprietatea mușchiului de a răspunde prin contracție la acțiunea unui stimul.

FIZIOLOGIA FIBREI MUSCULARE

Celulele musculare striate sunt dintre cele mai amri celule din organism, lungimea lor putând varia intre 1 mm si 12 cm.

Celula musculară prezintă niște organite celulare specifice numite miofibrile care conferă proprietatea specifică numită contractilitate.

miofibrila

Miofilamentele de actină sunt de doua ori mai numeroase decât cele de miozină. În jurul fiecărui filament de miozină se găsesc dispuse în cerc 6 filamente de actină.

În contracția musculară un rol foarte important îl reprezintă și reticulul sarcoplasmatic și un sistem de tubuli ce tranversează sarcoplasma celulei musculare.

filamente de actina si miozina

MANIFESTĂRILE CONTRACȚIEI MUSCULARE

  • Manifestări termice 

Energia chimică eliberată în timpul contracției este convertită circa 30% în lucru mecanic și circa 70% în energie calorică.

Mușchii sunt principalii generatori de căldură atât prin tonusul muscular cât și prin  contracții mici și frecvente numite frisoane.

  • Tonusul muscular

Este starea de contracție permanentă  a mușchiului în stare de repaus.

TIPURI DE CONTRACTIE ALE FIBREI MUSCULARE SCHELETICE 

 

1) SECUSA. Contracția musculară obținută sub acțiunea unui singur stimul se numeste secusă, iar înregistrarea grafică a acesteia se numește miogramă. În organism, contracții unice de tipul secusei sunt rare, însoțind frisonul și unele reflexe proprioceptive (miotatic).

Secusa durează câteva fracțiuni de secundă și prezintă 3 perioade:

-  de latență (0,01sec);

-  de contracție propriu-zisă (0,04sec);

-  de relaxare (0,05 sec).

În funcție de durata secusei, se descriu:

-  mușchi rapizi - conțin predominent  fibre rapide (albe) și cu metabolism predominent glicolitic

-  mușchi lenți -  conțin predominent fibre lente (roșii) și au un metabolism predominent oxidativ.

2) TETANOSUL. Impulsurile nervoase rapide, repetate, succesive și de durată, care cad în perioada excitabilă a mușchiului, determină contracția tetanică. Tetanosul este o contracție musculară prelungită care, în funcție de frecvența de stimulare, poate fi:

§  incomplet - cu platou striat dacă frecvența de stimulare permite relaxarea partială a mușchiului;

§  complet - cu platou neted dacă frecvența de stimulare nu permite relaxarea musculară;

secusa si tetanos

0

SISTEMUL OSOS

Sistemul osos reprezintă componenta PASIVĂ a mișcării iar sistemul muscular componenta ACTIVĂ a mișcării.

SCHELETUL reprezinta totalitatea oaselor așezate în poziție anatomică.

A. REGIUNEA CAPULUI cuprinde două regiuni:

a) NEUROCRANIUL (cutia craniană) este alcătuit din oase perechii ( temporale și parietale) și oase nepereche ( frontal, etmoid, sfenoid și occipital)

b) VIȘCEROCRANIUL (asele feței) cuprinde : maxilarul, mandibula, oasele zigomatice, nazale si lacrimale.

craniu

craniu

B. SCHELETUL TRUNCHIULUI  cuprinde:

a) COLOANA VERTEBRALĂ este constituită din vertebre care diferă ca formă, mărime și număr pe regiuni:

–> REGIUNEA CERVICALĂ este alcatuită din 7 vertebre ( primele două se numesc ATLAS și AXIS)

–> REGIUNEA TORACALĂ este alcătuită din 12 vertebre

–> REGIUNEA LOMBARĂ este alcătuită din 5 vertebre

–> REGIUNEA SACRATĂ alcătuită din 5 vertebre sudate (sacrum).

–> REGIUNEA COCCIGIANĂ este alcătuită din 4-5 vertebre reduse (coccis)

coloana-vertebrala

b) COASTELE sunt în număr de 12 perechi, fiind grupate astfel:

  • COASTE ADEVĂRATE ( perechile de la I la VII ) fiind articulate prin cartilaj propriu;
  • COASTE FALSE ( perechile VIII, IX, X )
  • COASTE FLOTANTE ( perechile XI și XII )

coaste

 

c) STERNUL este osul pieptului la care se articulează coastele I- X prin intermediul cartilajelor costale

Este alcătuit de manubriu, corp sternal și apendice xifoid care rămâne cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani.

stern

C. SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE cuprinde:

a) CENTURA SCAPULARĂ este formată din omoplat și claviculă

b) MEMBRUL LIBER format din humerus, radius și ulna, carpiene, metacarpiene și  falange.

oasele_mainii

D. SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE cuprinde:

a) CENTURA PELVIANĂ formată din două oase coxale care împreună cu osul sacrum și coccisul alcătuisc bazinul

b) MEMBRUL LIBER este format din femur, patelă (rotulă), tibie și fibulă (peroneu), tarsiene, metatarsiene și falange.

oasele piciorului

FORMAREA ȘI CRESTEREA OASELOR

Osteogeneza este procesul prin care se formează oasele. La sfârsitul celor 4 săptămâni de viată intrauterină embrionul  are scheletul format din cartilaje și membrane conjuctive. Începând cu acest moment încep procesele de osificare.

Osificarea poate fi :

a) Osificare de membrană ( desmală) atunci când membranele conjuctive se transformă în oase.

b) Osificarea de cartilaj ( endocondrală) atunci când diferite tipuri de cartilaje se transformă în oase.

CREȘTEREA OASELOR

Creșterea în lungime la nivelul oaselor lungi se face prin procese de condrogeneză și osteogeneză la nivelul cartilajelor de creștere diafizo-epifizare;

Creșterea în grosime a oaselor se realizează la nivelul periostului ( membranei care învelește osul);

FUNCȚIILE  OASELOR ÎN ORGANISM

- rol de pârghii pentru aparatul locootor;

- rol de protecție și susținere pentru o serie de organe vitale respectiv pentru organe moi;

- rol antitoxic deoarece oasele depozitează temporar o serie de substanțe toxice pentru organism și apoi le eliberează traptat spre rinichi pentru a fi eliberate pe cale renală;

- rol în formare elementelor figurate ale sângelui (hematopoeză);

-rol în metabolism, deoarece oasele constituie un adevărat depozit de minerale pentru organism.

ARTICULAȚIILE

FIXE. Nu permit mișcarea sau permit mișcări reduse ( exemplu:  oasele cutiei craniene, articulațiile osului coxal)

MOBILE. Permit mișcări de flexie, extensie, abducție, rotație sau mișcări combinate.

SEMIMOBILE. Permit mobilitate redusă, suprafețele articulare fiind aproape plane ( articulațiile dintre  corpurile vertebrelor).

articulatie_sold